MOTANUL INCALTAT partea a VIII a - palatele zmeilor

El însă dete o repezitură înainte. Şi ajungând la palaturile zmeilor, pe ale căror moşii erau, le zise cu grai îngrozit:
- Fugiţi, zmeilor, şi vă ascundeţi, căc iată că vine Ilie, Pălie, să vă potopească, să vă pârjolească, şi după el Luceflenderu, să vă ia suflengheru.
Răcori de groază coprinse pe zmei când auziră pe neaşteptate o veste aşa de primejdioasă. Nu ştia încotro să se dea d-oparte până va trece acest pârjol ce le spunea cotoşmanul.
Acesta se prefăcu a le fi prieten şi a le da sfaturi bune. Vorbele lui atâta îi ameţise, încât de spaimă pare că le luase pânza de pe ochi şi se pierduseră cu totul.
Atunci le zise cu grăbire şi cu o prefăcută grije:
- Veniţi, veniţi mai iute încoa, să vă ascunz eu în şira asta de paie din bătătură.
Bieţii zmei atâta se speriaseră, încât nu mai ştiau ce face. Se lăsară să-i ia şi să­i ascunză.
Cotoşmanul îi băgă în şira de paie, şi îi dete foc. Îndată văpaia se urcă până la cer, iară bieţii zmei ţipau de usturime în para focului, de să le plângi de milă. Ţipară ce ţipară, dară o dată cu focul li se stinse şi lor glăsciorul şi se făcură scrum.
Atunci iaca şi nunta intra pe poarta palatului. Slugile spuseră şi ele după cum le învăţase cotoşmanul, că palaturile astea sunt pe moşiile lui Mătăhuz împărat.Când intrară în palat, ce să vezi dumneata? Bogăţia de pe lume era acolo. Păreţii numai în aur poleiţi. Pardoseala era de cleştar, iară învălitoarea era de acioaie şi de plumb.
Se mai minunară o toană oamenii ce însoţiră pe mireasa.
După ce se aşezară tinerii, oamenii se întoarseră la boier şi-i povestiră tot ce văzură. Boierul nu se căi că şi-a dat fata lui Mătăhuz împărat. Iară acesta se mira de unde şi până unde să-i vie lui acea bogăţie. Trăiră în pace şi în veselie perechea nuntită şi or fi trăind şi astăzi, de n-or fi murit.
Iară eu încălecai p-o şea .

Citeste toata povestea